Rusia pretinde acum ca nu stie nimic despre mostenirea sa coloniala

In Occident, Ucraina si chiar Rusia, anticiparea unui rezultat victorios este legata de intelegerea predominanta a secolului al XX-lea ca o naratiune magistrala pentru viitor – ca o istorie de referinta, care ajuta la lupta cu razboiul si conflictul. 

Aceasta naratiune se rezuma la a invinge un rau in 1945 si altul in 1989-1990.

Povestea infrangerii raului

In 1945, infrangerea Germaniei a fost totala. Victoria neconditionata a coalitiei anti-Hitler, care a inclus Statele Unite, Uniunea Sovietica si China, alaturi de numeroase alte tari, urmata de initiative precum Planul Marshall si eforturile de prevenire a noilor razboaie, a pus bazele Occidentului postbelic, ca precum si Uniunea Sovietica postbelica.

A existat un acord unanim asupra gravitatii crimelor naziste, promovand un set comun de valori consacrate in Declaratia Universala a Drepturilor Omului, permitand oamenilor din diverse culturi sa gaseasca un teren comun. A deschis calea pentru crearea Statului Israel – o casa protejata pentru victimele nazismului.

Patru decenii mai tarziu, o lume divizata de Razboiul Rece si-a gasit din nou unitatea. Caderea Zidului Berlinului, insotita de un val de revolutii de catifea care au asistat la prabusirea regimurilor comuniste din Cehoslovacia, Ungaria, Polonia si alte natiuni din blocul estic, a marcat triumful Occidentului. 

Multe tari din fostul bloc comunist au aderat la Uniunea Europeana. De data aceasta, Rusia a fost de partea invinsa, desi, pentru o vreme, a devenit partener in coalitia victorioasa restaurata.

Cu toate acestea, aceasta constiinta istorica trece adesea cu vederea evenimentele care au fost esentiale pentru multe tari si culturi non-occidentale. 

Fostele colonii si-au experimentat secolul al XX-lea unic, complet cu propriul sau set de eroi si raufacatori. 

In paralel cu naratiunea occidentala, secolul XX non-occidental a fost caracterizat de aparitia constiintei nationale, de lupta pentru independenta fata de puterile coloniale occidentale si de stabilirea propriilor sisteme politice.

In esenta sa, este o poveste legata doar tangential de si mult mai putin alb-negru decat infrangerea nazista mult venerata sau caderea comunismului in Europa de Est.

renastere nationala non-occidentala

In timp ce pentru multi din Occident, deceniile postbelice au fost o perioada de redresare, crestere si o eventuala victorie asupra comunismului, pentru multi din Asia si Africa a fost o epoca de lupte pentru independenta, razboaie civile si lupte politice. 

Mai mult decat atat, cei care au fost de „partea dreapta a istoriei” in secolul al XX-lea occidental au fost adesea de „partea gresita” in Asia si Africa din secolul XX.

Britanicii, care faceau parte din coalitia castigatoare din 1945 in roluri principale, au zdrobit rebeliunea Armatei de Eliberare Nationala Malaeza, o forta de gherila, la scurt timp dupa razboi. In anii 1950, britanicii au tratat cu brutalitate revolta Mau-Mau din Kenya.

Impartirea grabita a Indiei de catre Marea Britanie in 1947 a dus la stramutarea semnificativa a oamenilor si la violenta in masa. 

Din 1946 pana in 1954, Franta a incercat sa mentina controlul asupra coloniilor sale din peninsula Indochina prin mijloace militare, ducand in cele din urma la Razboiul din Vietnam care a durat pana in 1975. Razboiul de independenta al Algeriei (1954-1962) a fost, de asemenea, martor la violenta si represiune din partea trupelor franceze. . 

La sfarsitul anilor 1940 revolutia indoneziana, fortele coloniale olandeze s-au angajat in ciocniri violente cu nationalistii indonezieni inainte de a recunoaste infiintarea unei Indonezie independente.

Desi China nu era din punct de vedere tehnic o colonie, societatea sa a simtit un sentiment de umilinta din cauza concesiunilor pe care a fost fortata sa le faca in comert si teritoriu atat Regatului Unit, cat si Rusiei. 

De exemplu, Conventia de la Beijing din 1860 a obligat China sa renunte la Rusia unor parti din ceea ce este acum cunoscut sub numele de Orientul Indepartat, in special teritoriile moderne ale Primorsky Krai si sudul Krai Khabarovsk.

Pe scurt, societatile indiene, chineze, din Orientul Mijlociu si diverse alte societati au avut o serie unica de infrangeri si triumfuri, distincte de cele ale natiunilor occidentale. 

De fapt, aceste experiente implicau adesea confruntari cu sau victorii asupra puterilor occidentale. 

In acele momente din istorie, Uniunea Sovietica a jucat adesea nominal de partea a ceea ce se numeste acum Sudul Global, ca parte a strategiei sale mai mari de Razboi Rece. Cu toate acestea, o ciocnire a acestor experiente si constiinte istorice divergente trebuia sa aiba loc la un moment dat.

Vederi divergente asupra istoriei

S-a intamplat, o data si din nou, din cauza conflictelor si a razboaielor din Orientul Mijlociu. 

Crearea Statului Israel a fost produsul unui larg consens international care a aparut intr-un moment in care coalitia anti-Hitler nu se dezintegrase inca: atat Statele Unite, cat si Uniunea Sovietica au votat in favoarea infiintarii noii tari.

Politicienii occidentali au cautat, de asemenea, sa se reactiveze din faptul ca tarile lor au fost reticente in anii de dinainte de razboi si de razboi sa accepte evrei care fugeau de amenintarea mortala. 

In acest context, aparitia Israelului a fost unul dintre cele mai importante evenimente pozitive ale secolului XX occidental. Eforturile multor generatii de evrei, un popor care nu avea propriul stat suveran de aproape 2.000 de ani, au fost incununate cu succes.

Dar in lumea non-occidentala, acest eveniment a aparut intr-o lumina diferita. Creatorii secolului XX occidental – SUA, Marea Britanie si Uniunea Sovietica – erau implicati de mult in politica din Orientul Mijlociu. 

Din perspectiva popoarelor din Egipt, Siria, Iordania si multe altele, politicile puterilor occidentale au fost duse in regiune in primul rand pentru interesele occidentale sau sovietice.

Prabusirea Imperiului Otoman dupa Primul Razboi Mondial a fost urmata de o redistribuire arbitrara, din aceasta perspectiva, a granitelor si resurselor din regiune. 

Stabilirea Israelului dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial si trasarea granitelor noii tari au fost vazute de locuitorii regiunii in aceasta lumina – ca o redesenare coloniala a teritoriilor lor de catre unii straini.

In toate acestea, Rusia a fost cu greu eliberatorul sau sustinatorul celor nedreptatiti sau asupriti. Dimpotriva, statea drept in coltul de vest.

Ar putea jocul arbitrar al Moscovei sa dea roade?

Faptul inevitabil este ca Rusia a fost una dintre cele mai mari puteri coloniale europene, mai ales din perspectiva non-occidentala. Acest lucru este valabil si astazi. 

Cu toate acestea, actualii lideri ai Rusiei se angajeaza in jocul istoric al oportunismului geopolitic, care a fost o tema recurenta in marea strategie a natiunii. 

Pe urmele lui Stalin, care a sustinut initial crearea Israelului in 1948, dar ulterior si-a asumat un rol cvasi-colonial ca patron al Egiptului, Siriei si altor natiuni arabe, administratia lui Vladimir Putin prezinta Moscova ca fiind atat anti-occidentala, cat si anti- colonial. 

Si, si mai cinic, in timp ce se aliniaza cu China si Iran – natiuni caracterizate prin sentimentele distincte anti-occidentale si anticoloniale ale guvernelor lor – Kremlinul poarta un razboi colonial de agresiune impotriva Ucrainei.

In timp ce radacinile Moscovei se afla in puterea coloniala occidentala, ea proiecteaza cu pricepere o imagine contrastanta care sa atraga natiunile non-occidentale, adunand cu succes „presa pozitiva” in Orientul Mijlociu si nu numai.

In lumea occidentala, conceptul de victorie este adanc inradacinat in naratiunea unui secol al XX-lea triumfator – o viziune asupra lumii in care raul este pedepsit si victimele sale sunt recompensate. 

Pentru Rusia, o fosta putere totalitara, nu exista un astfel de concept, deoarece a fost atat un castigator, cat si un invins in naratiunea istorica a Occidentului. 

In peisajul contemporan, nu exista niciun motiv convingator pentru a ne astepta la o victorie definitiva care atribuie cu grija totul si tuturor unor roluri predefinite. 

Contururile lumii postbelice raman evazive si nedefinite. Si Moscova vrea sa valorifice acest lucru in timp ce vorbim.