“Vedi Napoli e poi mori!” este o bine-cunoscuta expresie, multa lume s-a intrebat ce are special acest oras. Este un oras cu o istorie grandioasa, un loc pe cat de bogat, pe atat de decadent in imagine.
 
Faima proasta te face sa te intrebi ce cauti acolo, insa uiti imediat ce descoperi frumusetea orasului. Este locul unde a luat nastere faimoasa pizza. Napoli este cel mai mare oras din Italia de sud, aflat la mijlocul distantei dintre Vezuviu si zona vulcanica Campi Flegrei. Este un oras interesant, conturat de mii si mii de contradictii, un loc al contrastelor: locuri minunate cu panorame paradisiace se invecineaza cu zone in care domina saracia.

Orasul castelelor Centrul istoric al orasului Napoli este inclus in Lista Patrimoniului universal UNESCO din 1995. Zona inclusa pe lista patrimoniului mondial cuprinde si dealul Capodimonte, situat la nord de centrul istoric, respectiv zona costiera Chiaia Posillipo, situata la nord-vest, pana la Insula Nisida. Centrul istoric cuprinde peste 150 de biserici, aproximativ 300 de cladiri cu caracter religios, numeroase palate, 30 de muzee, situri arheologice, monumente.

Te vei indragosti de Posillipo (locul de unde se pot face cele mai frumoase fotografii in compania Marii Tireniene si a leandrilor, de unde se observa si vulcanul – mai sus de Mergellina), de Castelul dell’Ovo (asezat chiar pe malul marii) si de magazinele de pe Via Toledo (artera importanta pentru shopping) si Via Duomo (aici se afla si Duomo di San Gennaro, patronul spiritual al orasului). Castel Nuovo – o fortareata opera a regelui Carol I de Anjou, Castel dell’Ovo (“Castelul Oului” numit astfel fiindca, potrivit lui Virgiliu, la baza lui s-ar fi pus un ou pentru o mai mare stabilitate a peretilor), Castel Capuano – ctitorie a regelui Wilhelm I al Siciliei, Palatul Capodimonte (unde este amenajata Galeria Nationala din Neapole cu importante tablouri semnate Tziano ori Caravaggio), Albergo reale dei Poveri, Palazzo Filomarino, Palazzo Pignatelli – cladire in stil clasic construita de Ferdinand Acton, nobil englez la curtea regilor napoletani, Palazzo del Panormita, Palazzo Arcivescovile, Palazzo Firrao, Palazzo Doria d’Agri, Domul din Neapole, bisericile Santa Maria di Piedigrotta, San Pietro ad Aram, San Giovanni Maggiore si multe altele te vor incanta cu siguranta. Scena artistica locala a fost revitalizata, vechile castele in stil baroc, reamenajate, iar luna plina luminand Golful Napoli ramane unul dintre cele mai romantice peisaje din Italia.

NU RATA! In Napoli: Piazza Plebiscito si Palatul Regal, Piata Municipiului si san Domenico Maggiore, Muzeul Arheologic cu piese din epoca bronzului si a fierului. Castelele Maschio, Dell Ovo si Sant Elmo. Pompei si Herculaneum, orasele ingropate in lava de eruptia Vezuviului.