Simpozionul Omagial-Stiintific „Thoma Ionescu – 150 de ani de la nastere, destinul chirurgiei romanesti“ s-a desfasurat in Aula Magna a Academiei Romane si a fost organizat de prof. dr. Ioanel Sinescu, presedintele Asociatiei Romane de Urologie, impreuna cu reprezentantii Academiei de stiinte Medicale si ai Universitatii de Medicina si Farmacie „Carol Davila” Bucuresti, acad. prof. dr. Laurentiu M. Popescu si prof. univ. dr. Florian Popa, rectorul UMF Bucuresti.
 
Ei au facut o trecere in revista a schimbarilor produse in domeniu chirurgiei de la inceputul secolului trecut pana in prezent, in special  in ceea ce priveste metoda de abordare a tehnicilor moderne din chirurgie.

Fondatorul chirurgiei romanesti

Evenimentul a marcat evocarea marelui chirurg, Thoma Ionescu. In paralel a fost organizata o expozitie inedita despre activitatea si implicarea totala in chirurgia romaneasca a profesorului Thoma Ionescu, membru de onoare al Academiei Romane inca din anul 1925. Momentul, de o importanta majora pentru lumea medicala, a reunit specialisti in chirurgie din intreaga tara. „Celebrarea a 150 de ani de la nasterea profesorului Thoma Ionescu si a 100 de ani de la un extraordinar turneu anglo-american printr-un simpozion omagial – stiintific patronat de Sectia de Stiinte Medicale a Academiei Romane, cu participarea celor mai prestigioase personalitati medico-chirurgicale, precum si ale culturii si stiintei romanesti reprezinta un moment cu semnificatii profunde in evolutia chirurgiei autohtone, ce face eforturi continue, prin actualele generatii de profesionisti pentru a reinvia si a perpetua spiritul medical – stiintific, novator, riguros si competitiv impus de profesorul Thoma Ionescu in Romania, in Europa si in lume.

Profesorul Thoma Ionescu a fost un anatomist riguros, un chirurg exceptional, un cercetator polivalent si, totodata, un mare creator de scoala chirurgicala, fondatorul chirurgiei moderne in Romania“, a declarat organizatorul acestui eveniment, prof. dr. Ioanel Sinescu, Membru Corespondent al Academiei Romane si presedinte al Asociatiei Romane de Urologie. Despre ceea ce a reprezentat Thoma Ionescu pentru chirurgia mondiala au conferentiat si alte personalitati din domeniu precum: acad. prof. dr. Laurentiu M. Popescu, acad. prof. dr. Constantin Popa, prof. dr. Florian Popa, prof. dr. Ioanel Sinescu, prof. dr. Sorin Oprescu, prof. dr. Eugen Bratucu, prof. dr. Vasile Sarbu si conf. dr. Octavian Buda.

Contributii marcante la chirurgia mondiala

Thoma Ionescu(1860-1926) a fost una dintre cele mai proeminente personalitati ale chirurgiei mondiale de la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX, acoperind practic toata marea chirurgie a epocii sale: clinica chirurgicala – chirurgia experimentala – patologia generala si reperele metodice ale medicinei operatorii. Thoma Ionescu a adus contributii, considerate clasice, in cancerul uterin, in chirurgia oncologica a tubului digestiv, in chirurgia simpaticului, in chirurgia urologica, ortopedica, neurochirurgie, endocrinologie, oftalmologie. A introdus rahianestezia inalta, cervico-toracica, metoda ce s-a impus pe plan mondial ca „metoda romaneasca“.

„Profesorul Thoma Ionescu a fost un anatomist riguros, un chirurg exceptional, un cercetator polivalent si, totodata, un mare creator de scoala chirurgicala, fondatorul chirurgiei moderne in Romania.” Prof. dr. Ioanel Sinescu, presedinte al Asociatiei Romane de Urologie