Am participat astazi la forumul „Economisire – Creditare”, desfasurat sub organizarea Bancii Nationale a Romaniei. Evident, elementul central al dezbaterii a fost sistemul „bancilor pentru locuinte” si cat de probabila este dezvoltarea unor asemenea servicii bancare in Romania.
In tarile din Vestul Europei, sistemul de „economisire – creditare” acopera mare parte din piata achizitiilor de locuinte. Pentru asta, trebuie explicat putin modul in care functioneaza intreg procesul. Exista, practic, doua etape. Cea de economisire presupune perioada in care clientul pune deoparte o suma de bani in lei, durata sa fiind stabilita prin contract. Clientul hotaraste ce suma de bani va depune anual, urmand ca la sfarsitul perioadei de economisire stabilita cu banca sa poata sa acceseze si un credit. Aceasta etapa de economisire este avantajoasa si dintr-o alta perspectiva: pe langa dobanda de 2–3% obtinuta de la banca, statul acorda o prima anuala de 25% din suma economisita in anul respectiv, dar nu mai mult de 250 de euro pe an. Toate acestea inseamna ca, in mod evident, clientul nu are nimic de pierdut, chiar daca la sfarsit decide sa nu acceseze creditul.
Pana acum, etapa de economisire a fost accesata de cel putin 450.000 de romani (intre 2005 si 2010), iar platile facute de ministerul Dezvoltarii ca prime anuale se ridica la peste 123 de milioane de lei.
Etapa finala, cea de creditare, presupune o oferta din partea bancii, evident mai buna decat aceea pentru imprumuturile standard. Asta pentru ca banca stie tot ce are nevoie despre client, are deja un istoric al operatiunilor derulate, stie ca acesta a facut plati regulate si riscurile pe care si le asuma sunt relativ mici.
In Germania si Austria, sistemul este perfect functional, majoritatea locuintelor cumparate sau modernizate fiind obtinute prin „banca pentru locuinte”. Aceasta practica are marele avantaj ca pune laolalta toti factorii implicati: clientul, banca, dar si statul. Practic, riscurile si beneficiile sunt impartite in mod egal – banca face profit, clientul se alege cu o locuinta obtinuta printr-un credit mai ieftin. Iar statul contribuie si el ,pe de o parte, la rezolvarea unei nevoi sociale, pe de alta parte, la sprijinirea sistemului bancar, a carui sanatate se reflecta, evident, mai departe in economie.
Ca sa fac o analogie cu ceea ce se intampla cu economia mondiala in acest moment: sistemul „banca pentru locuinte” presupune ca, inainte de a cheltui o suma de bani imprumutata, sa faci dovada ca poti si economisi. Asa cum spunea si guvernatorul Mugur Isarescu azi, se incearca incurajarea unui mod responsabil de consum al creditelor pentru achizitionarea unor locuinte. In felul acesta, se reduc portofoliile de credite neperformante si se incurajeaza un comportament financiar responsabil.
Pe langa sistemul de „economisire – creditare”, am vorbit in discursul meu si despre un nou act normativ menit sa imbunatateasca domeniul locativ din Romania. Ca ministru, imi doresc ca, la sfarsitul anului, sa pot prezenta o lege care sa delimiteze foarte clar responsabilitatile autoritatilor publice cand vine vorba de realizarea de locuinte pentru tineri. Sunt de parere ca, la fel ca in alte multe programe, gestionate de la nivel central, responsabilitatea trebuie mutata catre administratiile locale. Descentralizarea poate sa rezolve o multime de probleme cu care ne confruntam in acest moment.
Cu siguranta trebuie rezolvata si situatia Agentiei Nationale pentru Locuinte. Trebuie gandit un sistem care sa armonizeze toate pozitiile exprimate. Pe de o parte, gestiunea trebuie facuta la nivelul administratiilor centrale, pe de alta parte, data fiind situatia economica dificila, trebuie sa ne orientam mai mult spre parteneriate public – private, in care dezvoltatorii imobiliari sa vina cu finantarea si statul cu terenul si utilitatile.
O asemenea lege va avea cu siguranta ca efect simplificarea modului in care un tanar cu un serviciu stabil, pe punctul de a-si intemeia o familie, poate sa obtina o casa.
