Una dintre descoperirile cele mai surprinzatoare ale neurobiologiei anilor ’90 a fost stupefianta constatare a prezentei viselor la om inca din perioada intrauterina.

In anul 1992, psiho-antropologii francezi au verificat ipotezele neurobiologilor germani si britanici care presupusesera inca din anii ’70 existenta unei activitati onirice la fat. In anul 1996 existau deja studii complexe asupra viselor fatului in 12 mari centre universitare din lume, demonstrate prin tehnica electroencefalogramei si prin scanarea progresiva. Dar cum este posibil ca fatul sa viseze, desi nu a vazut niciodata vreo imagine si nici n-a avut o experienta de stimulare complexa din mediul inconjurator? Cercetatorii englezi au fost cei care au emis o serie de ipoteze legate de mecanismele de aparitie a visului in perioada intrauterina.

Proteinele visului, cedate de mama

Cercetatorii englezi au dovedit faptul ca visele fatului apar odata cu patrunderea masiva in sange a unor fragmente de proteine din sangele matern, care influenteaza indirect activitatea unor zone din creierul fatului. Datele arata ca aceste peptide modifica temporar sarcina electrica globala a creierului fatului si in zonele parietale (laterale) apar unde electrice care favorizeaza o stare asemanatoare cu somnul paradoxal (profund) al adultului, stare in care se contureaza visele. Structurarea viselor la adulti inseamna o serie de semnale electrice care „foreaza” in memorie pentru ca apoi sa extraga informatia predominant vizuala si sa combine imaginile dupa o logica inca necunoscuta. La fat, aceste semnale nu extrag imagini din memorie, ci se pare ca le genereaza chiar ele.

Totul, ca un fel de exercitiu al creierului pentru a putea percepe mai usor imaginile dupa nastere. Aceleasi proteine se pare ca ar avea si un rol de incarcare cu informatii a creierului fatului. Astfel, exista ipoteza conform careia unele proteine din sangele mamei ar structura specific unele zone ale sinapselor, adica ale partilor de transmitere a informatiei dintre doua celule nervoase. Ca urmare a noii structuri, neuronii fatului ar putea fi astfel incarcati cu informatii de tip imagine vizuala, ceea ce ar putea explica multe din asa-zisele fenomene deja-vu si chiar transmiterea ereditara a unor tipuri de vise.

Exercitii creative

In timpul visului, unele regiuni ale creierului legate de perceptia imaginilor devin evident mai active, ceea ce poate insemna ca fatul viseaza imagini, aspect extrem de controversat in lumea stiintifica. In realitate, omul are o foarte bogata arie de reprezentare creativa prin folosirea unor imagini vizuale. Din acest motiv, psihologii francezi cred ca este posibil ca visul sa fie un fel de exercitiu de folosire creativa a zonelor din creier care sunt implicate in reprezentarea vizuala. Altfel spus, creierul fatului se antreneaza pentru a folosi imagini reale inventand imagini inca din viata intrauterina. Omul a supravietuit ca specie tocmai datorita creativitatii, iar antrenarea imaginatiei inca din perioada fetala este posibil sa fi fost foarte importanta in istoria sa biologica.

Prima scoala a omului

In toata perioada existentei umane, fie ca vrem, fie ca nu, invatam deseori foarte mult din experientele viselor, de cele mai multe ori fara sa le constientizam in realitate. Antropologia franceza considera ca visele fatului sunt, inainte de toate, o mica scoala prin care copilul este pregatit sa intampine realitatea din afara. Astfel, este posibil ca fatul sa aiba in vis experiente vizuale prin care genetica speciei il pregateste pentru a intelege diferite imagini pe care le va vedea dupa ce se naste. De exemplu, este posibil ca si reactia stranie a repulsiei innascute a omului si cimpanzeului la vederea serpilor sa nu fie altceva decat o experienta vazuta prin vis. Antropologii americani cred ca fatul viseaza, pe langa senzatii de atingere si auditive, si o serie de imagini confuze, care reprezinta tocmai elementele arhetipale ale viselor comune.

Aceasta ar explica povestile comune cu dragoni, balauri si demoni cu coarne din toate culturile vechi, care nu au avut contact intre ele. Astfel, exista putine explicatii oferite de istorie, si limitate de geografie, care sa explice basmele cu personaje sau creaturi reprezentate aproape identic in insule izolate din Pacific, dar si in folclorul vikingilor. Pe de alta parte, imaginile posibile din unele vise ale fatului pot explica faptul ca omul are un creier caruia genetica ii impune anumite temeri de unele animale care-i puneau in pericol viata in trecutul indepartat. Incercarea de a explica visele comune legate de serpi si demoni ale copiilor care nu au vazut niciodata, nici macar in poza, un astfel de animal intareste ipoteza prezentei unor vise comune, aparute chiar in perioada intrauterina.

Ce viseaza fatul?

Se intelege ca evolutia actuala a stiintei nu permite depistarea detaliilor legate de vise nici in cazul adultilor. Cercetatorii din domeniul psihologiei si antropologiei presupun insa ca visele fatului nu se rezuma la senzatii de placut, neplacut sau simple imagini fantastice cu serpi sau dragoni. Unele analize complexe ale frecventei miscarilor globilor oculari, corelate cu date electroencefalografice, au demonstrat ca fatul are de multe ori vise foarte complexe. Studiile recente arata ca nu este exclus ca fatul sa viseze peisaje bine delimitate in contur, forma si culoare, si chiar actiuni simple, pe o durata de timp de 0,1 secunde.

Aceasta poate insemna, in termenii de durata ai visului, evenimente pe care un adult le traieste in viata reala in 10 minute sau chiar mai mult de 20 de minute, in cazul cosmarurilor. Exista teorii care presupun ca nuanta si modelul de desfasurare a evenimentelor ar fi induse electromagnetic de catre creierul matern, printr-un fenomen telepatic. Aceasta ar explica unele vise comune ale gravidelor, dar si unele aspecte de deja-vu asemanatoare, traite mai tarziu atat de copil, cat si de mama sa