Multi dintre noi cresc cu asteptari nerealiste si standarde inalte, indiferent daca sunt impuse social sau autoimpuse. Ne comparam in mod constant cu ceilalti, masurandu-ne succesul si valoarea prin valori externe. Aceasta atitudine critica fata de noi insine poate provoca stres, anxietate si o stima de sine scazuta. Radacina problemei se afla adesea in nesiguranta si frica de judecata din partea celorlalti. Astazi, a avea succes in fiecare domeniu a devenit aproape o porunca de neevitat, iar consecintele sunt cu adevarat daunatoare: ne simtim mereu sub presiune si nu la inaltimea sarcinilor care ni s-au incredintat si a modelelor de frumusete si succes care ne vin. Multi oameni continua sa se vada in modele absurde care nu le sunt la indemana si in acest fel stima de sine le cade in pragul si ii face sa se considere nimicuri.
„ Cred ca aceasta este dragostea adevarata: sa ai impresia de a fi in centrul vietii tale, nu la margine. In coltul din dreapta. Fara a fi nevoie sa faci un efort pentru a-i face pe plac celuilalt, ramai tu insuti .” Imi place foarte mult acest citat din scriitoarea Katherine Pancol; Cred ca cuprinde pe deplin conceptul de iubire de sine. Adesea, de fapt, cauza principala a nemultumirii si frustrarii noastre personale poate fi urmarita din absenta iubirii de sine. Anumit! A invata sa te iubesti pe tine insuti este un proces lung si complex, dar necesar daca vrem sa ne deschidem catre lume si sa traim o viata implinita. Totusi, este necesar sa faci o premisa: a te iubi pe tine insuti nu inseamna a avea un ego disproportionat, ci mai degraba a te cunoaste temeinic si a deveni constient de punctele tale forte si slabe, de abilitatile si limitele tale, de a invata sa le gestionezi cu echilibru.
De ce suntem mereu nemultumiti de noi insine?
Iubirea de sine se realizeaza prin constientizarea a ceea ce simtim si gandim despre noi insine. De fapt, daca te gandesti bine, dintre toate judecatile care ne sunt pronuntate in timpul vietii, cea mai importanta (si uneori cea mai critica) este a noastra. De exemplu, m-as putea simti foarte iubita de familie, partener, prieteni, sa ma bucur de admiratia si stima de la colegii de munca si totusi sa nu simt dragoste pentru mine sau sa nu ma consider demn de toata consideratia si stima pe care mi-o acorda altii.
Intr-adevar, s-ar putea sa-mi fi indeplinit pe deplin asteptarile si totusi sa nu fiu multumit de mine, sau s-ar putea sa fi atins obiective notabile si sa simt ca nu este suficient sau ca nu am realizat nimic din ceea ce mi-am dorit de fapt. Sau as putea fi considerat de altii o persoana echilibrata si increzatoare si, in schimb, sa ma simt complet inadecvat. Iata, in toate aceste situatii, mai mult decat din elemente obiective, sau din judecatile altora, ceea ce ma face sa fiu nemultumit de mine si de ceea ce am facut, este tocmai judecata, valoarea pe care mi-o dau.
Dragostea de sine vine prin acceptare
Acceptarea de sine este strans legata de stima de sine, sunt doua fete ale aceleiasi monede: cu cat am mai multa stima de sine, cu atat ma accept mai mult. Si cu cat ma accept mai mult, cu atat am mai multa stima de sine. Avand o buna stima de sine si, prin urmare, sa ne judecam si sa ne gandim la noi insine in termeni favorabili, actioneaza ca un fel de sistem imunitar al spiritului: ne permite sa facem fata in mod eficient provocarilor vietii si sa ne folosim de rezistenta atunci cand ne confruntam cu esecuri inevitabile. Dimpotriva, o viziune negativa despre sine poate duce la o teama mai mare in a face fata problemelor si circumstantelor vietii si la o capacitate mai scazuta de a se recupera in fata esecurilor.
A te accepta pe tine insuti echivaleaza cu a te simti acceptat
Acceptarea pe noi insine trece deci prin experienta de a ne fi simtit acceptati care ne produce o viziune pozitiva despre noi insine, care ne ajuta la stima de sine si ne ajuta sa crestem ca oameni independenti, capabili sa-i accepte pe altii la randul lor si sa relationam cu ceilalti, in egala masura, de la om la om. .
Daca, totusi, nevoia noastra de acceptare pozitiva este frustrata, ramane un gol pe care vom incerca sa-l umplem. In relatiile de cuplu acest vid este deosebit de puternic, se activeaza intens, pana in punctul in care pentru a fi acceptati vom fi gata sa sacrificam totul despre noi insine, in cautarea privirii si recunoasterii celuilalt.
Ambele pozitii tind sa se consolideze si sa se perpetueze
Cu cat ne pretuim mai mult pe noi insine, cu atat simtim mai mult nevoia sa ne exprimam bogatia interioara si sa ne comparam cu ceilalti. Cu toate acestea, atunci cand ne subestimam pe noi insine, devine mai dificil sa ne ducem mai departe ideile, sa ne exprimam sentimentele si, in cele din urma, sa intram in relatii cu ceilalti.
Dar atentie, asa cum am subliniat deja, stima pe care o avem fata de noi insine nu depinde de judecata sau aprobarea celorlalti. Stima de sine este ceva care atinge aspectele cele mai profunde si intime ale persoanei noastre, fiind conectat atat de a ne percepe pe noi insine ca indivizi competenti, deci capabili de a face fata vietii, de a invata, de a alege si de a lua decizii adecvate, cat si de a ne percepe ca oameni demni de iubit.
A invata sa ne acceptam pe noi insine si sa ne iubim cu defectele noastre ne permite sa punem bazele unei adevarate impliniri de sine
A nu te accepta inseamna a te simti vesnic inadecvat si gresit in orice context, fara sa intelegi macar de ce, ceea ce inseamna sa ai dificultati in a interactiona cu lumea. Cu toate acestea, atunci cand ne acceptam pentru ceea ce suntem si, in consecinta, ne simtim in largul nostru, problemele de nesiguranta si teama de respingere dispar aproape automat. Ne simtim mai in siguranta social!
Suntem facuti sa credem ca, daca suntem timizi sau introvertiti, „a ne accepta” implica multe sacrificii. In realitate, paradoxul curios este ca „cand ma accept asa cum sunt, atunci ma pot schimba”. A nu starui in a fi altceva decat ceea ce suntem permite schimbarea. A accepta ceea ce ne sperie nu inseamna a resemna sau a tolera, ci inseamna a recunoaste total problema.
Dupa ce intelegem cauzele suferintei noastre, trecem la urmatoarea faza: acceptarea emotionala, adica acceptarea emotiei negative care apare atunci cand ne gandim la evenimentul care ne face sa ne simtim rau. In acest moment, acceptarea emotiei negative duce la o scadere progresiva a activarii emotionale pana la disparitia completa. Aceasta faza va fi depasita doar atunci cand, prin amintirea situatiei critice, emotia care rasuna nu mai deranjeaza.
Cazul clinic al Mariei
De-a lungul vietii vom fi intalnit persoane cu un handicap major sau cu un defect fizic evident; poate fi un membru al familiei, un prieten, o cunostinta sau o persoana pe langa care treci pe strada pentru cateva secunde. Oameni care cu greu isi pot schimba starea. Vom observa ca printre acesti oameni unii sunt fericiti, iar altii mai putin. Cei fericiti, cei care pot spune ca se simt bine, sunt oamenii care, in ciuda situatiei invalidante, si-au acceptat conditia; dificil, complicat, dureros, dar nemodificabil.
Folosesc un caz clinic pentru a explica modul in care bunastarea noastra este legata mai ales de abordarea noastra fata de viata, mai degraba decat de conditiile externe. De fapt, autoacceptarea are foarte mult de-a face cu interiorul, foarte putin cu exteriorul (inteles atat ca aspect fizic, dar si ca succes, viata sociala, comportament etc.). Maria era o femeie obeza si, din cauza obezitatii, nu se putea accepta. Lipsa autoacceptarii a fost un factor de mentinere a obezitatii Mariei, de fapt, femeia a esuat in orice incercare de a slabi.
Conceptul de acceptare contine un paradox: doar atunci cand reusim sa ne acceptam pe noi insine putem suferi schimbarea; pentru Maria, acea schimbare a fost atat in trup cat si in minte. Le incercase pe toate, de la nutritionist la gastro-enterolog, de la sala la dietele cu tuburi de hranire… chiar daca la inceput o dieta parea sa aiba succes, Maria s-a ingrasat si s-a intors de unde a inceput. Recunoscand tiparele ei de comportament disfunctional, Maria a decis sa urmeze psihoterapie. In timpul sedintelor, Maria a relatat ca s-a simtit ca un esec pentru ca nu putea slabi… dar, in realitate, cresterea in greutate a fost o consecinta a „simtirii ei ca un esec”.
Istoricul familiei Mariei putea clarifica totul: simtindu-se un esec, interiorizase viziunea mamei sale. Mama Mariei a fost o femeie lipsita de afectiune care in mod constant injoseste si isi dispretuia copiii. Astfel Maria se convinsese ca este demna de dispret si devenise o femeie injosita.
Greutatea lui devenise debilitanta, nu kilogramele in plus il cantareau, ci parerea slaba pe care o avea despre sine: prefera sa stea acasa ca sa nu fie vazut de prieteni, amana la intalniri si renunta la multe. oportunitati in viata. Lucrandu-si convingerile, Maria a inceput apoi sa se accepte in ciuda greutatii corporale si, in cele din urma, sa nu amane din placere: si-a permis toate iesirile cu prietenii, lasand deoparte acel sentiment de „esec” care o insotise pana in acel moment. .
Adevaratul secret nu a fost sa slabesti, ci sa te accepti, sa-ti accepti slabiciunile, sa intelegi ca esti demn sa ai un loc in lume… chiar daca un parinte ti-a refuzat mereu acel loc. Daca ne uitam in jur, vedem oameni slabi, grasi, oameni cu nas acvilin sau bulbos, atunci sunt oameni in forma perfecta precum si persoane cu dizabilitati… Dorind sa analizam totul cu o viziune mai larga, putem spune ca in In lume exista oameni care sunt multumiti de ei insisi si oameni care sunt nemultumiti, oameni care tind sa fie fericiti si oameni care tind sa fie nefericiti… cu alte cuvinte, exista oameni care se accepta si oameni care nu accepta insisi.
Paradoxul este acesta!
Numai acceptandu-ne pe deplin propriile limite putem gasi acea bunastare care ne conduce la imbunatatire, doar stiind ca meritam acea imbunatatire ne putem acorda noua insine. Astazi Maria este usor supraponderala, a reusit sa duca la bun sfarsit una dintre numeroasele diete pe care le-a inceput… insa greutatea ei nu mai este un factor limitant.
Permite-ti sa fii cine esti in fiecare moment, chiar daca nu esti asa cum ti-ai dori
Chiar daca viata pe care ai trait-o pana acum nu a fost satisfacatoare, asta nu inseamna ca nu o poti schimba. Cu totii facem alegeri proaste: daca, totusi, continui sa te pedepsesti pentru ceea ce ai facut, nu vei obtine nimic bun.
Daca vei continua sa-ti urasti jobul, casa, orasul sau partenerul tau, vei putea schimba putin in viata ta. Indiferent de tipul de situatie negativa in care te afli, stii ca schimbarea reala incepe cu acceptarea realitatii tale. Si aminteste-ti mereu… Daca vrei sa fii, vei fi , daca nu esti, este doar pentru ca NU TI-AI VROIT.
Luxul de a te simti liber, mereu
In orice mediu, ar trebui sa ne permitem intotdeauna luxul de a ne simti confortabil. Desigur, machiajul, etichetele de designer, intr-un body fit, pot fi o sursa de securitate, dar trebuie sa ne amintim ca in niciun caz nu ar trebui sa fie singura sursa de securitate. In niciun caz nu trebuie sa ne pretuim pe noi insine in functie de cat de mult credem ca suntem apreciati de ceilalti! Fiecare dintre noi, fie barbat sau femeie, are propria sa valoare intrinseca, este unic, special, irepetabil. Aceasta constientizare ar trebui sa fie suficienta pentru a ne face sa ne simtim bine cu noi insine.
Daca nu ne acceptam, nu inseamna ca suntem inacceptabili! Inseamna doar ca nu am avut sansa de a finaliza acel proces de autonomie emotionala prin care ar fi trebuit sa trecem in copilarie. Parintii nostri, dintr-un motiv sau altul, nu au putut/nu au putut sa ne sustina in realizarile noastre. De fapt, unii parinti ne-au ingreunat lucrurile. Acum ca suntem adulti, insa, depinde de noi sa ne emancipam, depinde de noi sa ne afirmam identitatea de oameni completi.
