Traim intr-o lume a studiilor si nu am spus-o nu numai eu, ci toti oamenii cu care m-am intalnit cel putin o data sau toti cei pe care ii citesc frecvent. De fapt, studiile fac parte din viata noastra la fel de natural cum postasul aduce in fiecare luna factura de lumina.
Studiu despre “fiabilitate si mentenanta pe o piata in recesiune” sau studii care urmaresc inventarea unui medicament cu proprietati eficiente impotriva cancerului. Studiu despre impactul cafelei asupra organismului, despre cat de mult ne afecteaza vantul care bate mai dinspre Est, studiu despre diverse reactii umane sau cercetari peste cercetari despre ce inseamna viata, sexul, puterea pentru romani, americani sau irlandezi.
Chiar daca de multe ori par neserioase sau ireale, chiar daca uneori etalonul pe care il folosesc este prea mic pentru a conta sau chiar daca, in timp, ajung sa se contrazica unele pe altele, studiile raman pentru mine un bun al societatilor moderne.
Interesul pentru fiecare element sau fiecare individ din natura si din societate, orice forma are el sau orice poarta in spate, poate doar sa ne deschida noi si noi perspective. In unele putem sa credem, in altele nu, dar toate ne ofera idei noi, ipostaze ale unor adevaruri sau semi-adevaruri care pornesc de undeva.
Asadar, de la sine inteles, sexul nu a scapat in fata puterii devastatoare a cercetarilor de piata – studii stiintifice, aplicate unor cazuri reale.
Serioase, intemeiate sau cu o nota de penibil, cateva dintre studiile despre sex, carora oameni de stiinta cunoscuti le-au dedicat inventivitate, cultura, nopti pierdute:
1. Coitus interruptus: O parte dintre oamenii de stiinta au demonstrat, ce-I drept doar pe baza unui sondaj, ca ejacularea in afara – coitus interruptus – este la fel de eficienta pentru evitarea unei sarcini nedorite ca si alte metode contraceptive, cum ar fi prezervativul.
In cifre, coitul interrupt are un radament de 18%. Teorie care a nascut criticile a numerosi medicii…
2. Sexul in afara relatiilor: Ani la rand am trait cu convingerea ca barbatii inseala din nevoi strict sexuale, iar femeile din pricina unor neajunsuri emotionale. Pana cand un alt studiu a revolutionat lumea inselatului: numarul femeilor care inseala din dorinte sexuale este mai mare decat cel al barbatilor.
3. Dragoste vs sex: Studii asupra creierului uman au confirmat ca exista 2 parti complet diferite care activeaza in mod distinct activitatea emotionala si activitatea sexuala.In acest caz, sexul din dragoste devine un subiect si mai controversat…
4. Sperma – adevarat medicament: Oamenii de stiinta americani au demonstrat ca inghititul spermei are un efect binefacator asupra sanatatii organismului uman. In plus, sperma actioneaza si ca un anti-depresiv.
5. Poate le place sexul, dar nu se gandesc la el: 25% dintre femei se gandesc macar o data la jumatate de ora la mancare si doar 10% se gandesc atat de des la sex.
6. A fi sau a nu fi bisexual: Conform unor studii pe femei heterosexuale, s-a demonstrat ca la varsta maturitatii sau in timpul menopauzei, 60% dintre femei se simt atrase fizic de alte femei, 45% chiar s-au sarutat cu o alta femeie si 50% au avut fantezii sexuale cu o alta femeie.
7. Chiar si placerea se plateste: Barbatii activi sexual intre 20 si 40 de ani se expun riscului de a face cancer de prostata, sustin cercetatorii de la Universitatea din Nottingham.
8. Cand vine vorba de penis, orice e posibil: Cercetatorii de la Universitatea din Turin au confirmat: dispozitivele pentru lungirea penisului chiar dau rezultate.
9. Sexul miroase! In timpul sexului, transpiratia isi poate schimba mirosul. Un studiu publicat in The Journal of Neuroscience atesta mirosul ca pe o posibil atuu pentru sotii – acestea pot detecta daca mirosul pielii este normal sau dupa o partida de sex.