A scrie inseamna pentru Grid Modorcea o dificila libertate.Mai ales atunci cand faci parte dintr-o generatie ce a incercat sa evadeze din cercul de creta al unei istorii fabricate in laboratoarele puterii, macinate de complexul lui Chronos.

Teatrul, asa cum il intelegea si modela Ionesco sau Becket era mai mult decat o simpla cutie de rezonanta a unor stari, senzatii ,atitudini;el devenise un camp de batalie cu un timp al dispretului, cu intreg arsenalul de cenzori si yesmeni ce dirijau din umbra sistemul.V.Havel spunea despre acest tip de teatru ca este in aparenta u mecanism accesibil maselor, iar pe de alta parte gradul sau de autnticitate deriva din insasi forta de a desprinde realitatea de iluzie, dand coerenta adevarului exprimat(Dialoguri despre teatru).In acel dramatic si fatidic an 1968 se puteau prefigura germenii unei alte dinamici spirituale, axate pe relatia esenta-aparenta, ata de des invocate in textele ionesciene incepand cu Rinoceriisi continuand cu Jocul de-a macelul sauVictimele datoriei.

Insasi conceptul de reteatralizare a teatrului era redimensionat.Teatrul a incercat sa faca saltul de la maniera clasica a regiei, la accentuarea sensului experimental al scriiturii.In dialogurile sale cu maestrul David Esrig si Florian Nicolau, Modorcea incerca sa releve o anume mutatie in mecanismul structurii teatrale:drumul de la text la spectacol era prizonier in cabina de proba a cenzurii(sa ne amintim cazul montarilor cehoviene apartinand maestrului Gheorghe Harag, din anii 80 de la Cluj,sau cele ale Nationalului craiovean, cu spectacolul Napastei caragealiene, in regia lui Mihai Manolescu).

Prin urmare, pentru a salva mesajul piesei, asigurandu-i o existenta autonoma, autorul fusese obligat sa recurga la varii tehnici de intoxicare textuala cum le numea Iosif Naghiu,de ocultare a atentiei cerberilor culturali ai vremii(a se vedea implicatiile politice ale Revizorului lui Gogol,in vizuinea lui Lucian Pintilie). Ca si multi alti colegi de generatie(Iulian Visa, Silviu Purcarete, Cristi Pepino,Andrei Belgrader, Alex Tocilescu,Dan Micu, Gina Ionescu, Magda Bordeianu,Sanda Manu, Valeriu Moisescu,George Banu).Grid Modorcea a nutrit acea mirabila pasiune pentru scena;ea l-a metamorfozat treptat intr-un fin analist al simbolului dramatic, in descendenta grotovskiana sau a lui S.Mrozek ( v.ciclul pieselor- parabola, Zidul , Tobosarii, Padurea, Golul ).

In ceea ce priveste destinul actual al parabolei intitulate sugestiv, Lantul , el poate fi asociat cu acel straniu mecanism de obnubilare a identitatii fiintei umane, atat de frecvent folosit in dramaturgia occidentala a anilor 70- 80 ( v. textele unor autori precum H. Pinter, P. Weiss, J. Osborne, L. Adamov ). De altfel, acest tip extrem de revelator ca mod de subzistenta dramatica, ramane o demonstratie tipic existentialista de rememorare a pacatului originar al individului, care, pe urmele lui A.Camus , isi suprima propria libertate, in favoarea unei etern dialog cu vocile noptii ( v.eseul Omul revoltat ).

Asadar, teatrul isi poate lua indubitabil revansa in fata istoriei, prin puterea de iradiere a cuvantului, la fel cum, in urma cu un veac, Ibsen incerca sa desfiinteze acea artificiala frontiera dintre om si propria sa constiinta, profund afectata de agresiunea unei societati acut moralizatoare ( v. Stalpii societatii , Constructorul Solness ,Rata salbatica ). Acest fapt se petrece in acceptia autorului deoarece insasi natura personajelor este deturnata de la sensul ei real , printr-o ciudata amalgamare de situatii si rapeluri de ordin comportamental ( v.pseudoconversatia celor doi paznici, desprinsa parca din caruselul verbal al unui Becket sau Kundera ).

marturiei dramaturgului ,la originea teatrului se afla respiratia, adica viata, altfel spus gradul de adecvare la real este dat de acest subtil mecanism de concentrare a limbajului, pe functia lui catharctica, asa cum o intelegea odinioara Henri Bergson. Privita in dimensiunea ei spectacologica , sensibila la adevarul tragic al naturii umane ( N. Ostrovschi ), creatia dramatica a lui Grid Modorcea isi amplifica semnificatiile artistice , dincolo de spatiul totalitar in care a fost zamislit, ca o alta oglinda a memoriei ultragiate.