A doua zi de la demiterea ministrului Sanatatii in plina criza sanitara generata de pandemia de coronavirus, Romania continua sa se confrunte si cu o criza politica a coalitiei. Premierul liberal Florin Citu a convocat o sedinta de guvern la ora 13.00. De partea cealalta a baricadei, USR-PLUS isi mentine pozitia privind retragerea sprijinului politic premierului, dar si-a trimis ministrii la sedinta de Guvern.
Incercand sa contracareze la nivel de imagine dupa ce unul dintre ministrii sai a fost dat afara, fara consultarea aliantei, liderii USR-PLUS s-au reunit joi dimineata pentru a stabili daca se mai aseaza la aceeasi masa cu Florin Citu sau nu. Ei au decis insa sa participe la sedinta de la Palatul Victoria.
Sedinta de guvern este programata la ora 13.00, premierul preluand si atributiile de ministru al sanatatii in regim interimar. De altfel, Citu a incercat sa arate ca isi ia in serios rolul si a participat joi dimineata la o reuniune cu sefii DSP-urilor.
Pana la aceasta ora, cel cu care Citu s-a consultat inaintea demiterii lui Vlad Voiculescu, presedintele Klaus Iohannis nu a transmis niciun mesaj, interventia sa limitandu-se la a semna prompt decretele de revocare din functie a lui Vlad Voiculescu si cel de numirea ca interimar al lui Florin Citu.
In schimb, pana la o sedinta a coalitiei, pe care PNL si UDMR nu se grabesc sa o convoace, lideri din alianta continua sa iasa public, prin diverse declaratii.
UDMR se pozitioneaza alaturi de PNL. Vicepremierul Kelemen Hunor le-a transmis USR-PLUS ca nu exista niciun motiv pentru schimbarea premierului Florin Citu si ca nu poate fi acceptata o astfel de solicitare.
Vicepremierul Kelemen Hunor le-a transmis joi partenerilor de coalitie din USR-PLUS ca nu exista niciun motiv pentru schimbarea premierului Florin Citu si ca nu poate fi acceptata o astfel de solicitare.
La randul sau, primarul PNL al Clujului, Emil Boc, a spus joi ca solutia USR-PLUS de a schimba prim-ministrul, dupa demiterea lui Vlad Voiculescu, nu numai ca ar crea un precedent, dar ar arunca Romania intr-un haos, in conditiile in care retragerea sprijinului pentru premier ar insemna caderea intregului Guvern. El le propune partenerilor de coalitie “sa stea cu picioarele in apa rece” si sa vada punctele care unesc partidele din alianta de guvernare.
Tot de la PNL a vorbit si Florin Roman, care a transmis ca liberalii il sustin 100% pe Florin Citu si nu se poate pune in discutie renuntarea la actualul premier, asa cum propune USR-PLUS. El sustine ca “o cale de mijloc” pentru rezolvarea crizei din coalitie ar fi ca Ministerul Sanatatii sa fie transferat catre PNL si preluat de Nelu Tataru, “un ministru care a dovedit deja ca stie ce are de facut intr-o situatie de criza sanitara”.
Surse politice au declarat pentru HotNews.ro ca atat PNL cat si UDMR nu vor onora solicitarea USR-PLUS privind convocarea unei sedinte de urgenta a Coalitiei. Presedintele Klaus Iohannis nu a intervenit pana la aceasta ora pentru a media conflictul. Sedinta uzuala a Coalitiei are loc lunea.
La mai putin de patru luni de la instalarea Guvernului Citu, coalitia de guvernare trece prin prima criza majora, declansata de decizia premierului de a-l demite pe ministrul Sanatatii, Vlad Voiculescu.
Decizia a fost luata miercuri, cu acordul presedintelui Klaus Iohannis, la doua zile dupa ce coalitia hotarase ca Voiculescu sa ramana in functie. USR-PLUS il acuza pe Citu ca “a facut jocul celor care franeaza de trei luni reformele din programul de guvernare” si cere o sedinta de urgenta a Coalitiei pentru a discuta retragerea sprijinului politic pentru premier. De partea cealalta, PNL spune ca nu se pune problema ca Florin Citu sa plece.