Locul insa era predestinat pentru turism: cea mai lunga perioada insorita de pe intreaga coasta sudica – sezonul de plaja ar putea dura, la rigoare, noua luni pe an -, nispul galben si fin, intrarea lenta in mare, ideala pentru cei tematori de apa sau pentru copii. Pe la sfarsitul lui noiembrie, cand lumea incepe sa se gandeasca la Mos Craciun, se golesc si magnificele plaje din Alanya. Conditiile de mediu si-au pus insa amprenta nu doar pe turism, ci si pe agricultura – mai precis, la Alanya si in imprejurimi sunt singurele plantatii de bananieri pitici din Turcia, iar de gustul fructelor va puteti bucura nestigheriti aproape tot anul…
Dar nu despre fructe vrem sa vorbim, ci despre locul care va promite sejururi vesele si placute, o cazare excelenta, pranzuri imbelsugate – nu lipsesc mancarurile traditionale si va sfatuim sa nu ratati preparatele din peste, salatele si dulciurile -, precum si o multime de oportunitati de distractie (diurne sau nocturne).
COMORILE ISTORIEI
Inainte insa de a va trimite la discoteca, va propunem un salt in timp, in cautarea «radacinilor» orasului. In urma cu o jumatate de secol, unul dintre reputatii istorici turci, Kilinc Kokten, descoperea in pestera Kadiini – situata la 12 km de centrul orasului -, urme de locuire din paleoliticul tarziu. Nu exista informatii precise cu privire la fondarea cetatii. Se stie insa ca, incepand de pe vremea lui Ptolemeu I Soter, dupa anul 323 i.Hr., regiunea s-a aflat sub protectia acestuia si a urmasilor sai.
Legendele locului spun totusi ca cetatea ar fi fost fondata abia in secolul al II-lea i.Hr., de catre un cunoscut pirat din Mediterana, Diodotus Tryphon, care si-ar fi facut aici centrul de comanda. In paranteza fie spus, povestea este exploatata cum nu se poate mai bine de localnici, care iti propun croaziere in jurul promontoriului stancos, pe corabii de lemn, cu panze negre, stindard cu cap de mort si oase incrucisate si echipaj din care nu lipseste piratul cu banderola neagra pe ochi. Toate acestea sunt elemente de recuzita, dar vreme de un veac si jumatate, aceasta parte a Mediteranei s-a aflat sub teroarea adevaratilor pirati, care au fost invinsi in timpul campaniei imparatului Pompei, in anul 67 i.Hr. Pe fundul marii se zice ca se mai gasesc si acum ramasitele corabiilor care s-au confruntat in batalia navala, iar in sutele de pesteri care comunica intre ele cate un aventurier se porneste sa caute comori.
Situata intre Pamphilia si Cilicia, vechea cetate a Alanyei era cunoscuta in Antichitate sub numele de Coracesion (in latina) sau Korakesion (in greaca), ceea ce, intr-o traducere libera, inseamna «orasul de pe promontoriu». Aceasta este cetatea pe care, tot dupa legenda, Marc Antoniu ar fi oferit-o reginei Cleopatra, ca dar de nunta. Nu e de mirare, deci, ca una dintre cele mai frumoase plaje din Alanya si micul golf in care se afla poarta numele frumoasei regine a Egiptului.
Dupa prabusirea Imperiului Roman, cetatea a fost o vreme sub influenta bizantina, sub numele de Kolonoros, cu referire la proximitatea Muntilor Taurus (oros – munte). Din acea epoca au ramas pana azi frumoasa biserica a Sfantului Gheorghe si legenda stancilor de pe care condamnatii la moarte erau aruncati in hau.
Dupa batalia de la Manzikert, cetatea este capturata, pentru scurta vreme, de catre turcii selgiucizi, fiind recucerita in 1097 de catre Alexios I Comnen, in timpul celei dintai cruciade. Intra in componenta regatului armean al Ciliciei, dar in 1221 musulmanii preiau controlul pe termen lung, prin Alladdin (Allattin) Keykubat, selgiucidul, care isi muta aici capitala de iarna, incantat de clima blanda. Orasul isi schimba numele in Alaiye, cuvant derivand de la Alladin, iar de aici se trage si numele de astazi al frumoasei statiuni de la Mediterana, a carui forma, cu noul alfabet, a fost data de Kemal Ataturk, in 1935. Turistul care are placerea de a se plimba prin orasul vechi va intalni o multime de vestigii de arhitectura care dateaza din epoca selgiucizilor, precum si din urmatoarele, cand cetatea a apartinut, vremelnic, mongolilor, mamelucilor si cipriotilor, fiind integrata, din 1471, Imperiului Otoman.
FRUMUSETE FARA RETUSURI
Cea mai populara dintre statiunile sudice ale Turciei, are de partea sa, cum spuneam, clima, istoria si relieful. Coastele stancoase, marginite de plaje inguste, dar cu nisip fin, nu sunt aride, ci impadurite, ceea ce da un farmec aparte peisajului. Promontoriul pe care se afla vechea cetate selgiucida Alayie e plin de grote care provoaca imaginatia. Unele dintre ele sunt vizitabile, fie de pe uscat, fie de pe mare. Intre acestea, celebra este pestera Damlatas, cea impodobita cu stalactite si stalagmite – in traducere libera, numele pesterii ar fi “Capul-scurge-pietre”; insa nu doar frumusetea locului e tentanta, ci si calitatile ei terapeutice, aerul cald si umed din interior fiind recomandat suferinzilor de astm. Zecile de golfulete minuscule, cu petece de plaja, la care se ajunge cel mai usor de pe mare, sunt locuri unde turistii dornici de clipe de singuratate se pot retrage.
Peisajul urban, cu notele lui specifice otomane, e vizibil mai bine dinspre mare – de aceea va recomandam sa alegeti croaziera, ca activitate optionala, pentru a face cele mai spectaculoase fotografii. Din larg, citadela aparata de ziduri puternice, inca in picioare, ca si acum aproape o mie de ani, pare trufasa, dominatoare. Puteti intelege si mai bine asta daca, intorsi pe uscat, urcati pana in cetate, pentru a privi de acolo marea si aglomerarea de hoteluri din statiune.
CE SA VIZITATI?
Dar sa trecem in revista macar cateva dintre obiectivele pe care ar fi bine sa le vizitati. Cetatea Alayie, construita de Alaaddin Keykubat, are un zid de piatra de 6,5 km lungime, cu 140 de turnuri, 400 de cisterne, porti cu inscriptii care arata fascinatia pentru arta a selgiucizilor. Ridicata in secolul al XIII-lea, cetatea a fist construita peste ramasitele orasului din perioada elenistica. Si in Antichitate, ca si in Evul Mediu, au fost exploatate calitatile promontoriului ca punct de aparare, cetatea fiind folosita drept centru administrativ si militar. Drumul catre castel, desi ingust, este deschis pentru vehicule, iar daca va hotarati sa il parcurgeti pe jos, luaTi-va o marja de o ora, pentru urcus.
Turnul Rosu – Kizil Kule – este inedit prin forma sa octogonala. Se spune ca a fost proiectat si construit de acelasi arhitect care a ridicat si castelul Sinop, din nordul Turciei, de la Marea Neagra. Spre deosebire de acela, insa, fiind greu sa se construiasca folosind blocuri de piatra – unele dintre ele, bucati de marmura recuperate din zidurile cetatii antice -, in partea de sus a turnului au fost utilizate caramizi rosii, care au si dat numele cladirii. Turnul avea rol defensiv, dar era folosit si ca punct de control asupra santierului naval medieval, aflat in apropiere, construit in aceeasi perioada. Este primul santier de acest fel amenajat de selgiucizi, la Marea Mediterana. Ceva mai tarziu, Keykubat avea sa construiasca un al doilea santier, la Marea Neagra, la Sinop, motiv pentru care in istorie mai este cunoscut drept «sultanul celor doua mari». In apropiere, se afla Arsenalul, care dateaza tot din secolul al XIII-lea, precum si cateva mici moschei. Ceva mai la nord, gasim “castelul de mijloc”, datand din aceeasi epoca a selgiucizilor, despre care se presupune ca ar fi fost construit de arhitectul Ehmedek, cel care da si numele cladirii. Castelul era un loc de importanta strategica, aici putand sa se retraga sultanul, in cazul in care cetatea de pe stanci avea sa fie asediata. Cele trei cisterne medievale din castel pot fi folosite si astazi.
La Alanya pot fi vizitate si cateva moschei, intre care Suleymaniye Camii, reconstruita de sultanul Kanuni Suleymaniye in secolul al XVI-lea, pe zidurile unei moschei mai vechi cu 300 de ani. Singurul ei minaret mai este cunoscut sub numele de «Varza», datorita celor cinsprezece mici bocale de faianta, plasate la cupola, pentru a asigura acustica.
Akbese Camii a fost construita in secolul al XIII-lea de catre Akbese, comandantul de osti al lui Alaaddin Keykubat. In moschee se afla si sarcofagul acestuia, pe care sunt scrise urmatoarele: «Dumnezeu stie secretele pamantului si ale cerului. Micile moschei ale lui Dumnezeu sunt construite doar de catre cei care cred in El si in judecata de apoi. Aceasta a fost construita in anul 1230, cand a domnit marele sultan Alaaddin Keykubat, de saracul Akbese, care avea nevoie de compasiunea lui Dumnezeu». Multe alte vestigii – mai ales din epocile selgiucida si otomana – pot fi vizitate la Alanya si in imprejurimi. Va lasam insa sa le descoperiti si singuri.
UN SEJUR PERFECT
Mai bine sa vedem unde anume si in ce conditii puteti petrece un sejur perfect. Asa cum spuneam, in urma cu 20 de ani nimic nu previziona felul in care avea sa se dezvolte aceasta statiune din estul mediteranean al Turciei. Astazi, Alanya nu este un simplu orasel-statiune, ci un sirag de mici statiuni, fiecare cu particularitatea ei.
Cel mai estic punct – si cel mai pitoresc, indraznim sa spunem – este Mahmutlar. Pana nu demult, era doar o livada intinsa de portocali. Plaja cu nisip fin nu putea insa sa lase indiferenti investitorii. Asa se face ca aici hotelurile de patru si de cinci stele se strecoara practic printre casele pitoresti ale localnicilor si, la vremea florilor de portocal, turistii respira aerul imbalsamat.
Intre Mahmutlar si Alanya propriu-zisa, intalnim probabil cea mai ieftina dintre statiunile mediteraneene ale Turciei. Obagel, situata la 5 km de oras, are o plaja cu nisip si prundis, la marginea careia se afla hoteluri de trei si patru stele, ieftine, dar cochete.
Daca pornim spre vest, vom intalni “perla Alanyei”, Konakli, cu hotelurile ei viu colorate, atragatoare, situate direct pe malul marii. Peste inca 8 kilometri, la Incekum, plaja lunga de nisip e marginita de padurile de conifere. Pinul rosu mediteranean coboara adeseori pana la marginea marii. Multe dintre hoteluri se afla dincolo de autostrada, iar pana la tarm se poate ajunge prin tuneluri subterane, care trec pe sub sosea. Cativa kilometri mai incolo, la Avsalar, hotelurile de patru si cinci stele revin langa mare. Urmeaza iarasi o portiune cu locatii ceva mai ieftine, de numai trei si patru stele, pentru a ajunge in sfarsit in punctul cel mai vestic, dar si cel mai select al Alanyei, la Okudcalar. Hotelurile de cinci stele au in jurul lor suprafete intinse, amenajate in asa fel incat sa va faca vacanta cat mai interesanta.
Piscine, piscine, de sport, mici parcuri discrete, foisoare retrase, terase, SPA-uri… toate acestea si inca altele sunt suficiente pentru a nu va plictisi in incinta hotelurilor cu regim all-inclusive. Dar daca tot va aflati in Turcia, recomandarea noastra este sa nu ratati si celelalte provocari ale ei, de dragul facilitatilor hoteliere. Incercati, cum va spuneam, sa plecati intr-o croaziera pe Mediterana, dar nu ocoliti nici un safari in Muntii Taurus, vizitarea Parcurilor Naturale Nationale – apropo, UNESCO si-a manifestat recent sprijinul pentru… fluturii din Alanya, considerati o adevarata comoara naturala a zonei -, o cursa de rafting sau macar o simpla excursie pana in Antalya, care se afla la numai 150 km distanta.
