Iată câteva motive pentru care încălzirea în pardoseală este atât de populară în prezent!

Confortul interior al unei locuinte este influențat în mare parte de deciziile pe care proprietarii le iau în momentul amenajării. Sistemul de încălzire ales are o pondere uriașă în acest sens, fiind de facto și unul dintre capitolele care generează mari bătăi de cap, fiind un pas destul de complex. În acest articol vom discuta despre o metodă de încălzire mai nouă, dar care se bucură de tot mai multă popularitate și anume, încălzirea în pardoseală. Încălzirea în pardoseală este o metodă modernă și eficientă de a încălzi o încăpere, care oferă confort termic și estetic. Sistemele de încălzire în pardoseală se bazează pe circulația de apă sau curent electric prin tuburi sau fire instalate sub pardoseală, care emit căldură prin radiație.

Întro primă etapă, este important de avut în vedere faptul că există două tipuri de sisteme de încălzire în pardoseală și anume: cele hidraulice și cele electrice. Sistemele hidraulice funcționează prin circulația apei calde prin tuburi instalate sub pardoseală, care sunt conectate la o sursă de căldură, cum ar fi o centrală termică sau un boiler. Spre deosebire de sistemele de încălzire clasice, încalzirea în pardoseală aduce numeroase avantaje, care pot duce confortul interior la un complet alt nivel. Iată câteva motive pentru care încălzirea în pardoseală este atât de populară în prezent!

Prin încălzire în pardoseală, căldura este distribuită uniform

Sistemul de încălzire clasic, prin intermediul caloriferelor de diferite tipuri emit căldură doar dintr-un punct (de la nivelul caloriferului), astfel că aceasta nu este întotdeauna răspândită uniform. În schimb, încălzirea în pardoseală distribuie căldura uniform, astfel că nu vor exista zone mai reci în cadrul aceleași încăperi. Se poate vorbi așadar despre o eficiență mult mai bună în acest caz.

Încălzirea în pardoseală te poate ajuta să faci economii

Sistemul de încălzire în pardoseală necesită mai puțină energie pentru a menține o temperatură plăcută, deoarece căldura se răspândește prin întreaga încăpere în loc să fie concentrată într-un singur punct. Deși instalarea unui astfel de sistem presupune o investiție inițială mai mare, cert este faptul că în timp, acest sistem de încălzire te poate ajuta să reduci semnificativ cheltuielile aferente încălzirii pe termen lung.

Încălzirea în pardoseală poate contribui la sănătate și la estetica generală a încăperilor

Sistemul de încălzire în pardoseală nu necesită radiatoare sau alte componente vizibile (așa cum sunt caloriferele în cazul sistemului de încălzire clasic) ceea ce înseamnă că nu afectează design-ul încăperii. Mai mult decât atât, faptul că aceste elemente nu sunt necesare, vei avea concomitent și mai mult spațiu pe care să îl amenajezi după bunul plac. Sistemele de încălzire în pardoseala nu vor recircula praful prin întreaga încăpere, așa cum o fac sistemele de încălzire clasice, aspect ce poate contribui desigur la sănătatea întregii familii.

Durată de viață lungă

Un alt avantaj al sistemelor de încălzire în pardoseală reiese prin faptul că au o durată de viață îndelungată, motiv pentru care sunt privite ca investiții pe termen lung. Pentru ca durată de viață să fie cât mai lungă, este esențial însă ca sistemul să beneficieze de întreținere corectă și periodică.