Sursa foto: Shutterstock
Testul de măsurare a acuității vizuale face parte din consultul optometric obișnuit. Măsurarea acuității vizuale este o metodă simplă, rapidă, nedureroasă, prin care optometristul poate observa starea ochilor și a vederii și are posibilitatea să identifice orice modificări apărute de la ultimul control. Diagnosticarea unui viciu de refracție sau a unei alte afecțiuni oculare va determina și emiterea unei prescripții medicale pentru purtarea ochelarilor sau a lentilelor de contact corective.
Ce este acuitatea vizuală?
Acuitatea vizuală reprezintă capacitatea ochiului de a distinge detaliile și contururile obiectelor, fiind măsurată prin abilitatea de a identifica litere sau numere la o distanță standard. Când vorbim de acuitatea vizuală și măsurarea acesteia, trebuie să știi că există mai multe metode. (1)
Capacitate vizuală poate fi influențată de mai mulți factori, printre care luminozitatea și contrastul mediului înconjurător, dar și de starea de sănătate și funcționarea ochiului. Condițiile de iluminare scăzută sau de contrast redus pot diminua acuitatea vizuală. În același timp, anumite afecțiuni oculare pot afecta, de asemenea, capacitatea de a vedea clar detaliile.
Evaluarea acuității vizuale poate avea un rol esențial în identificarea timpurie a problemelor de vedere. Prin control optometric periodic, este posibil să fie detectate în stadii incipiente viciile de refracție, ceea ce permite intervenția medicală în timp util pentru a preveni agravarea lor. (2)
Ce trebuie să știi despre măsurarea acuității vizuale?
Testul de acuitate vizuală este o componentă esențială a unei examinări oculare de rutină sau a unui examen general. Este recomandat ca testarea să fie efectuată cel puțin o dată la doi ani pentru adulții sănătoși și anual pentru copii. Pentru adulții trecuți de 40 de ani, dar și pentru cei cu afecțiuni oculare diagnosticate, precum și în cazul celor aflați într-o grupă de risc de a dezvolta probleme de vedere, măsurarea acuității vizuale trebuie realizată anual sau mai des, în funcție de recomandarea optometristului.
Înainte de a efectua controlul, este important să înțelegi cum se desfășoară acesta și să te pregătești corespunzător. Dacă porți ochelari sau lentile de contact, trebuie să le ai la tine. (2), (3)
Cum se realizează măsurarea acuității vizuale?
Măsurarea acuității vizuale este un proces important care implică utilizarea diagramelor de acuitate vizuală Snellen. Aceasta include un set de litere de diferite dimensiuni, cea mai mare fiind în partea de sus și cele mai mici sunt în partea de jos. De la distanță, optometristul te va ruga să citești literele de la cea mai mare la cea mai mică. Acuitatea vizuală este măsurată în funcție de cât de jos pe diagramă poți vedea.
Diagrama E aleatorie este utilizată pentru persoanele care nu pot citi sau recunoaște literele, inclusiv copiii mici sau persoanele cu dizabilități cognitive. Diagrama este compusă dintr-o serie de „E”-uri orientate în diferite direcții. Există și alte teste, cum ar fi cel de acuitate vizuală dinamică, care măsoară capacitatea ochiului de a distinge detaliile unui obiect în timp ce capul îți este mișcat de specialist. Acoperirea ochiului cu o paletă ce are la mijloc o gaură mică este o altă modalitate de a testa acuitatea vizuală. Vei fi încurajat să descoperi literele sau cifrele prin acea fantă.
Pentru copii, există tehnici speciale, precum testul de acuitate vizuală Cardiff. Acesta implică utilizarea unor carduri cu imagini sau desene, pe care copiii le recunosc mai ușor decât literele. Acuitatea vizuală este măsurată în funcție de cât de mici sunt imaginile pe care copilul le poate recunoaște. (1), (2), (3)
Interpretarea rezultatelor
Optează pentru un test de vedere gratuit la Lensa, pentru măsurarea acuității vizuale, verificarea sănătății ochilor și a vederii. Interpretarea rezultatelor unui test de acuitate vizuală pornește de la înțelegerea conceptului, respectiv claritatea vizuală sau capacitatea ochiului de a identifica detalii fine. Acuitatea vizuală este adesea exprimată sub forma unei fracții.
Dacă rezultatele testului indică o problemă, există modalități de corecție, prin purtarea ochelarilor sau a lentilelor de contact adecvate. În cazul în care ai deja o prescripție pentru ochelari sau lentile, aceasta poate fi ajustată pentru a se potrivi cu orice modificări ale vederii detectate în timpul măsurării acuității vizuale. (1), (2), (3)
Acuitatea vizuală este măsurată în mod obișnuit în cadrul unui control optometric. Este important să faci testele de vedere în mod regulat, conform recomandărilor optometristului, pentru a monitoriza sănătatea ochilor și pentru a identifica din timp eventualele probleme de vedere sau afecțiuni oculare.
Surse de informare:
1. Visual Acuity Test – https://my.clevelandclinic.org/health/diagnostics/24421-visual-acuity-test, Accesat 23.02.2024
2. Visual acuity test – https://www.mountsinai.org/health-library/tests/visual-acuity-test#:~:text=The%20visual%20acuity%20test%20is,monitors%20showing%20letters%20or%20images., Accesat 23.02.2024
3. Visual acuity test – https://www.ucsfhealth.org/medical-tests/visual-acuity-test, Accesat 23.02.2024