Bolile plantelor sunt cauzate de ciuperci parazite, bacterii și virusuri, putându-se transmite ușor pe o suprafață cultivată și chiar dintr-o cultură în alta.  Apariția bolilor este favorizată de diferiți factori, iar dacă nu sunt luate măsuri din primul moment, există riscul ca recolta să fie compromisă în cea mai mare parte.

Prin urmare, este important să știi să recunoști principalele simptome ale bolilor, pentru a putea acționa în consecință și a limita pagubele. Noi îți venim în ajutor cu acest articol în care îți vom descrie aceste simptome și îți vom spune cum să le combați.

Care sunt principalele semne ale bolilor

Orice boală a plantelor are particularitățile sale și poate fi recunoscută datorită semnelor specifice. Unele dintre aceste semne sunt simptome comune ale mai multor boli, iar în cele ce urmează facem o trecere a lor în revistă.

  • Pătarea frunzelor – se manifestă prin apariția pe suprafața frunzelor a unor pete ce diferă ca formă și culoare, în funcție de boală. La început, aceste pete sunt mici, iar pe măsură ce boala evoluează se extind, putând să cuprindă întreaga suprafață a frunzei.

  • Ciuruirea frunzelor – fenomenul apare în general ca urmare a celui descris mai sus, în momentul în care petele de pe frunze încep să se usuce. Părțile uscate se desprind și apar perforații pe suprafața frunzelor. Ciuruirea frunzelor este specifică în mod special bolilor provocate de ciuperci.

  • Necrozele – sunt porțiuni de țesut mort care apar pe părțile vegetale, în funcție de zona în care are loc atacul agenților patogeni.

  • Ofilirea – apare ca urmare a atacurilor bacteriilor, care pătrund în țesutul vegetal și distrug celulele. Astfel, este afectat transportul apei și substanțelor nutritive, iar părțile lipsite de aceste resurse vitale se usucă.

  • Putregaiul – este cauzat de enzimele secretate de ciupercile parazite, care ajung în interiorul plantei și degradează sau distrug diferite structuri organice.

Cum pot fi prevenite și combătute bolile plantelor

Există o serie de modalități eficiente pentru a evita pagubele produse de boli, pe care le poți găsi în lista de mai jos.

  • Fungicidele – sunt substanțe chimice ce distrug agenții patogeni care provoacă bolile. Cantitatea de fungicid folosită pentru combaterea ciupercilor și bacteriilor diferă în funcție de suprafața care trebuie tratată, de stadiul de dezvoltare a plantelor, dar și de tipul substanței utilizate.

  • Monitorizarea culturilor – cum spuneam, bolile se manifestă prin simptome specifice, iar pentru a le descoperi la timp, culturile trebuie să fie supravegheate îndeaproape. În acest scop, terenurile cultivate se inspectează periodic, examinându-se cu atenție toate părțile plantelor. Controalele se fac în mai multe zone, astfel încât să fie acoperită cât mai bine întreaga suprafață.

  • Îndepărtarea părților afectate – bolile afectează la început anumite părți ale plantei, pentru ca apoi să se extindă și în alte zone, dacă nu sunt luate măsuri. O astfel de măsură imediată este îndepărtarea acelor părți afectate. Este vorba de crengi și frunze uscate sau care prezintă urme de boală, fructele putrezite, sau chiar planta în întregime. Resturile vegetale se ard, distrugându-se astfel sursa de contaminare.

  • Rotația culturilor – bacteriile și sporii ciupercilor pot rămâne în pământ, atacând și cultura din anul următor. Fiecare specie de plante este afectată de anumiți agenți patogeni, așa că șansele unui nou atac scad dacă vei înființa o cultură diferită în anul următor. Astfel, agenții patogeni rămași de la cultura anterioară vor fi inofensivi față de plantele noi, iar cu cât mai multe culturi sunt rotite pe un teren, cu atât scade riscul apariției bolilor.

Recomandările de mai sus se aplică deopotrivă în culturile de cereale dar și în cazul livezilor sau grădinilor de legume. Așadar, fie că administrezi sute de hectare, fie că ai grijă de grădina din spatele casei, ține cont de aceste sfaturi pentru a avea o cultură sănătoasă.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/