Sursa foto: Pixabay.com
Un șopron este locul ideal pentru a păstra în siguranță lemnele folosite într-o gospodărie, indiferent de sezon. De mai jos vei afla de ce este util să ai în grădină un astfel de adăpost și cum să îl alegi pe cel potrivit. Trebuie să știi că există mai multe tipuri de șoproane disponibile. Alegerea și instalarea lor depinde însă de mai mulți factori, pe care îi vom detalia aici.
De ce este util să ai un șopron pentru lemne în curte sau grădină?
Poate ai cochetat deja cu ideea de a achiziționa un șopron depozitare lemne pentru grădină, dar încă nu ai cumpărat unul potrivit, din varii motive. Cu atât mai mult, îți vor fi utile recomandările de mai jos. De ce este important să existe o astfel de structură în curtea ta?
În primul rând, va proteja corespunzător materialul lemnos. Chiar dacă este o structură simplă, șopronul poate să păstreze lemnele de foc ferite de umiditate, vreme nefavorabilă sau dăunători. Scopul său principal este, deci, de a asigura o stocare adecvată a lemnului, menținându-l uscat și pregătit pentru utilizare. Lemnul uscat arde mai eficient și produce mai multă căldură, deci este esențial să fie păstrat în condiții optime.
În al doilea rând, un șopron te va ajuta să organizezi și să gestionezi mai bine spațiul curții. Lemnele vor fi ținute într-un loc dedicat, în loc să fie împrăștiate haotic. Dincolo de toate aceste funcționalități, el poate adăuga un element estetic plăcut, îmbogățind aspectul rustic și natural al grădinii.
Cum alegi varianta potrivită de șopron de lemne?
Șoproanele pentru lemne se împart în mai multe categorii în funcție de mobilitatea lor, construcție și utilizare. Pe piață există o gamă largă de modele, de mărimi diverse și realizate din diferite materiale.
- șoproanele mobile sunt portabile; le poți alege dacă ai un volum mic de lemne, deoarece pot fi mutate în funcție de nevoi. Șoproanele fixe, pe de altă parte, sunt de regulă mai mari, fiind concepute pentru a oferi o capacitate de stocare mai mare.
- poți opta pentru un șopron închis dacă vei avea nevoie de o protecție optimă împotriva intemperiilor pentru materiale. Șoproanele deschise permit o ventilație mai bună, dar nu oferă aceeași protecție ca cele închise.
- din punct de vedere al costurilor, cele mai economice opțiuni sunt variantele de șoproane din plastic. Ele pot fi ușor de instalat, dar nu la fel de durabile sau estetice ca cele din lemn sau metal. În schimb, cele metalice sau din lemn de esență tare (stejar sau fag) arată mai bine și sunt mai rezistente.
Ce trebuie să știi înainte de a cumpăra un șopron de grădină
Dacă ai analizat deja opțiunile pe care le ai la dispoziție, trebuie să știi că înainte de a instala un șopron, este foarte posibil să ai nevoie de autorizație de construire sau, cel puțin, de o verificare atentă a reglementărilor locale.
Indiferent dacă îl construiești sau îl cumperi gata făcut, șopronul pentru lemne este considerat o construcție anexă. O astfel de structură permanentă (sau semi-permanentă) cu rol de depozitare este una care modifică aspectul și funcționalitatea curții. Astfel, vei avea nevoie de o autorizare oficială.
În plus, instalarea oricărui tip de șopron necesită o fundație minimă pentru a fi stabil și sigur (fie și o placă de beton sau piloni îngropați), devenind astfel o construcție ce necesită reglementare. Așadar, înainte de a alege cel mai potrivit șopron:
- ai în vedere cantitatea de lemn de depozitat, spațiul disponibil din grădină și condițiile climatice din zona ta.
- evaluează caracteristicile diferitelor modele de șoproane disponibile.
- verifică reglementările de care este nevoie și obține, dacă este necesar, permisele de construcție.
Fă o alegere în cunoștință de cauză, ținând cont de aceste aspecte, pentru a asigura o protecție optimă a lemnelor de foc.








