Pana in luna aprilie, voluntarii Asociatiei Salvati Dunarea si Delta au plantat peste 29.000 de copaci in Bucuresti, Mahmudia si Comana, sprijinti de Petrom si multi soferi prietenosi cu mediul.
Campania Sofez, deci plantez!, derulata la initiativa Asociatiei Salvati Dunarea si Delta si a Centrului pentru Politici Durabile Ecopolis, si-a propus sa responsabilizeze soferii din intreaga tara, printr-un gest simplu: la cumpararea unui odorizant auto din cele 147 de statii Petrom selectionate, voluntarii implicati in proiect urmau sa planteze un copac. Initiativa s-a dovedit a fi foarte eficienta si motivanta pentru soferi, asa incat la sfarsitul campaniei fusesera cumparati 29.163 de odorizanti auto.
Cei mai multi puieti au fost plantati in luna aprilie la Mahmudia (jud. Tulcea), pe o suprafata de 5,5 hectare din raza comunei: parcela „Zona Nicolaev” din imediata apropiere a satului, zona fostului CAP si o zona supusa eroziunii accentuate, limitrofa cu uzina de apa si cu cimitirul comunitatii rusilor lipoveni. In sprijinul actiunii s-au alaturat 150 de voluntari de la Grupul Scolar Mahmudia, Centrul de Voluntariat EUdivers Tulcea, angajati ai Consiliului Local Mahmudia, Primaria Mahmudia, SC Util Aqua Mahmudia si cativa localnici, impreuna reusind sa planteze 22.700 de salcami, visini si salcioare. Primaria Mahmudia se va ocupa de intretinerea acestor copaci pana la maturitate.
Alti 6.500 de puieti de stejar si frasin au fost plantati in toamna anului trecut in Parcul Natural Comana, in parteneriat cu Ocolul Silvic Comana – Directia Silvic Giurgiu. In acea etapa a campaniei Sofez, deci plantez! au fost implicati 100 de voluntari (inscrisi pe site-ul proiectului) si elevi ai Colegiului Tehnic Petru Maior din Bucuresti.
„Proiectul a reunit sute de voluntari la plantari si mii de voluntari la volan in toata tara, care au inteles cat valoreaza un simplu gest pentru viitorul copiilor nostri. Acesta a fost nu numai un proiect de impadurire, dar si un proiect de responsabilizare, iar rezultatele lui ne arata ca implicarea in protectia mediului intra incet dar sigur in constiinta colectiva.” a afirmat Liviu Mihaiu, presedintele Asociatiei Salvati Dunarea si Delta.
„Le multumim tuturor celor care au contribuit la plantarea celor peste 29.000 de copaci: clientilor din statiile Petrom care s-au alaturat campaniei, voluntarilor care au participat la plantare si partenerilor acestui proiect. Petrom continua si anul acesta sa creasca numarul de copaci din Romania prin plantarile din Tara lui Andrei si speram ca, astfel, sa fim si noi prezenti in agenda europeana a Anului Voluntariatului.” a declarat Mona Nicolici, Head of Community Relations and Social Affairs Petrom.
Premisa de la care a plecat intregul proiect a fost ca plantarea de copaci este una dintre cele mai eficiente solutii pentru a reduce efectul poluator al noxelor emanate de masini.